Despre noi

Prezentarea școlii

Şcoala noastră are misiunea de a identifica şi implementa strategii, direcţii de acţiune, mecanisme şi activităţi în vederea dezvoltării capacităţii de a fi deschisă tuturor elevilor, indiferent de etnie şi religie. Asigură un climat propice de siguranţă fizică şi psihică, familial pentru dezvoltarea personalităţii copilului. Este inclusivă pentru categoriile dezavantajate şi a celor cu nevoi speciale de educaţie, fără discriminare unde grija şi încrederea sunt mai presus de restricţii şi ameninţări şi unde unitatea şi mândria înlocuiesc câştigul şi pierderea. În acest sistem deschis vom căuta să satisfacem nevoia fiecărui elev de a se simţi competent în a deţine şi utiliza informaţia, deschis spre schimbare şi spre înţelegerea şi respectarea valorilor socio–culturale ale unei societăţi democratice.

Școala încurajează formarea cadrelor didactice, pentru îmbunătățirea calității educației pregătirii elevilor.

Ne propunem să dezvoltăm un parteneriat cu comunitatea locală, un mediu favorabil educaţiei, bazat pe valori morale, antreprenoriale, tehnologice, informaţionale, religioase, ecologice, astfel încât fiecare elev să beneficieze de şansa de a fie educat ca un bun cetăţean european, creativ dar şi critic şi autocritic, capabil să se integreze în societate.

Școala Gimnazială „Apor István” Sânzieni este Centru financiar, cu următoarele structuri: Școala Gimnazială ”Kovács Ferenc” , Petriceni, Școala Școala Gimnazială ”Ópra Benedek”, Valea Seacă și Școala Primară Casinul Mic.

Sistemul de învățământ este format din trei niveluri: ciclul preșcolar, ciclul primar (pregătitoare - IV) și ciclul gimnazial (V-VIII).

Clădirea principală a școlii a fost construită în 1950. În clădirea de 800 de metri pătrați sunt 6 săli de clasă, 2 birouri, 1 sală profesorală, 1 bibliotecă, 1 sală de evenimente cu bucătărie, o centrală termică și grup sanitar. În 1970 s-au pus bazele unei clădiri noi, cu două etaje, cu 5 săli de clasă, 1 sală de IT, 1 atelier și grup sanitar.

Activitățile sportive se desfășoară într-o sala de sport construită în 2007, pe un teren de handbal de 600 de metri pătrați și pe terenul de fotbal.

Școala noastră a preluat numele baronului Apor István în 1998.

Clădirea Grădiniței cu PN și PP „Pitypang”,construită în 1920, a extinsă în 2007. Astfel, funcționează cu 9 săli și 2 grupuri sanitare. În 2022-s-a construit și o centrală termică. Școala luat numele profesorului Kovács Ferenc în 2019.

Școala Gimnazială ”Kovács Ferenc”, Petriceni funcționează din începutul anilor 1900. În 2017, clădirea a fost extinsă cu mansardă, astfel există 8 săli de clase, 1 sală de sport, 1 sală profesorală și 2 grupuri sanitare.

Clădirea Școlii Gimnaziale ”Ópra Benedek”, Valea Seacă a fost construită în perioada 1965-67, având 4 săli de clase, cancelarie, un birou, grup sanitar și sală pentru centrala termică. În 2011 a fost predată o clădire nouă, în care funcționează grădinița și o clasă primară. Din 2001, instituția poartă numele martirului Ópra Benedek.

Dotări

Toate unitățile instituției noastre au sistem de încălzire centrală (pe gaz natural în Sânzieni, pe lemne în celelalte unități).

Școlile și grădinițele au locuri de joacă moderne și zone verzi.

Sălile de clasă sunt dotate cu laptop-uri/calculatoare și proiectoare. Conexiunea la internet este asigurată în toate unitățile. Avem 4 table interactive, fotocopiatoare, echipamente audio multifuncționale, cabinete (informatică, biologie, geografie/istorie, maghiară, matematică, limbi străine, fizică/chimie).

Conducerea școlii colaborează cu succes cu Primăria și Consiliul Local Sânzieni, are parteneriate cu școli din țară și din Ungaria precum și cu numeroase ONG-uri.

Cine a fost István Apor?

El provenea dintr-o veche familie secuiască, ale cărei origini sunt urmărite prin tradiție până la Rabonban Opour din Secui. Tatăl său Lázár Apor a fost viceregele lui „Kézdiszék”, mama sa a fost Borbála Nagy. A studiat inițial la „Altorja”, apoi din 1642 la mănăstirea iezuiților din Cluj, împreună cu fratele său mai mare Lázár. După moartea tatălui său în 1643, mama sa, Judit Imecs, a văzut nevoia ca băiatul să fie crescut de un bărbat puternic, așa că l-a încredințat lui István Petki, care era generalul-șef al secuilor, căpitanul șef. al lui „Csík-Gyergyó” și „Kászon”, ispravnicul șef al județului „Küküllő” și stăpânul de curte al prințului, totodată personalitatea de conducere a catolicilor din Transilvania. Când Petki era la curtea domnească, și-a luat elevul cu el ca valet, pentru a putea lua legătura cu tinerii nobili care stăteau acolo; aici esti II. L-a observat și prințul György Rákóczi.

În 1666, cu ajutorul lui Petki, a devenit judecător vicerege în „Alcsík”. Petki și-a ales și primele două soții din doamnele de curte ale Zsófiei Báthory; prima sa soție a fost Borbála Veres (văduva lui István Szeredai), a doua soție Zsófia Csintalan (văduva lui István Kelemen din „Csíkszentgyörgy”). Singurul său copil, László, a murit în 1676, la vârsta de patru ani.

Adevărata sa carieră a început odată cu dezvăluirea conspirației lui Pál Béldi, în timpul căreia și-a trădat și propriul frate; câștigând astfel încrederea prințului. A avansat și material: a primit proprietatea fratelui său Lázár și Bálint Kálnoky și dreptul de a închiria vama „Harmincad” din Brașov. A treia căsătorie cu Zsuzsanna Farkas (Zsigmond Korda, apoi István Ugron) i-a sporit și averea. A scos un venit bun din treceri, mai ales din a treia, dar s-a angajat și în împrumuturi și comerț. În 1685, prințul l-a numit judecător-șef regal al „Csík”, „Gyergyó” și „Kászon”, iar în 1686 a devenit membru al curții de apel și a fost scutit de obligația de a merge la război.

A fost membru al comitetului care a împărțit între contribuabili obligațiile stipulate în Pactul „Balázsfalva”. A fost de acord cu reticentul Miklós Bethlen în timpul negocierii declarației de la Făgăraș forțat de șeful militar Antonio Caraffa. După moartea lui Apafi, a sprijinit partidul german împotriva lui Imre Thököly, iar în 1690 a participat la bătălia de la Zărnești împotriva lui Thököly, din care abia a scăpat.

După intrarea în vigoare a Diplomei Leopoldinum, a fost ales trezorier la momentul formării Guvernului Suprem, dar l-a propus pe mai experimentatul János Haller. În 1693, l-a ridicat pe Lipót I la rangul de baron. În 1694, devine consilier al Consiliului Suprem, în 1695, după demisia lui Haller, primește funcția de vistier, în 1696 câștigă titlul de conte și devine șef al județului Torda.

În calitate de trezorier, trebuia să vadă că instrucțiunile pe care le-a primit de la Camera de Finanțe din Viena nu corespundeau nici practicii anterioare transilvănene, nici interesului țării. Fără îndoială că managementul trebuia îmbunătățit, dar ideile celor două părți au fost diferite în ceea ce privește calea de urmat. Apor a pledat pentru restaurarea sistemului de management din vremea lui Gábor Bethlen, împotriva practicii urmate în timpul domniei „Apai”, dar planurile sale nu au fost acceptate la Viena. Obosit de conflicte, el a demisionat din funcția sa în 1697, invocând vârsta sa, dar demisia sa a fost respinsă de curtea vieneză. În 1697, a călătorit la Viena cu guvernatorul György Bánffy și cancelarul Miklós Bethlen pentru a discuta chestiuni guvernamentale și fiscale; totodată s-a luat decizia de a organiza arhivele și afacerile poștale din Transilvania. Jurnalul său de călătorie, care este o completare istorică valoroasă, a fost publicat de Vencel Bíró în 1930. În 1698, la sugestia lui Mihály Mikes, el a încercat să înlocuiască trezorierul cu generalul prin binevoitorii săi vienezi, dar a ajuns să fie nevoit să ocupe ambele funcții din martie 1703. Între timp, în 1699, i s-a trimis o comisie de anchetă de cameră; comisia de anchetă a luat înapoi dreptul de a încasa treizeci de bani de la Apor și Bánffy și i-a cauzat trezorierului multe neplăceri, de exemplu i-au cerut contabilitate pentru perioada dinainte de preluarea mandatului.

În numele statului romano-catolic din Transilvania, a fost membru al comitetului care a fost chemat să discute probleme controversate între confesiuni în 1692. Apor și-a folosit atât „autoritatea, funcția, cât și greutatea personală” de dragul catolicilor, și a avut susținători puternici: în Transilvania István Vizkeleti (Csete) parohul Cluj-Napoca, generalii Veterani și Rabutin, la Viena șeful iezuit al casei Gábor Hevenesi și cardinalului Lipót Kollonich, arhiepiscop de „Esztergom”. În „Státus”, el a reușit să-i umbrească pe membrii mai în vârstă, István Haller și Mihály Mikes; lucrând pentru interese catolice, și-a construit și propria carieră.

El a susținut foarte mult bisericile și școlile catolice. A trimis un preot catolic la Făgăraș și „Kanta”, a restaurat biserica Báthory din Alba Iulia și biserica și mănăstirea „Óvár” din Cluj. Prin donația sa către instituția de învățământ catolică, a promovat educația elevilor săraci. La Târgu Secuiesc a donat un teren pentru construirea școlii, la Teiuș a renovat biserica ruinată și a construit lângă ea o mănăstire paulină, a stabilit franciscani în „Dés”, i-a susținut pe franciscani din Estelnic și Șumuleu, precum și misiunea iezuită de la Sibiu. În același timp, de dragul soției sale reformate, a mai ținut acasă un slujitor reformat pe lângă preotul catolic, iar la Teiuș l-a renovat pe cel reformat în același timp cu biserica catolică. El a sprijinit înființarea Bisericii Greco-Catolice Române și a mijlocit pentru privilegiile preoților greco-catolici. Pe primul episcop greco-catolic, Atanazie Anghel Popa, l-a purtat la inaugurare pe propria sa leagăn.

A rămas de partea împăratului în timpul Războiului de Independență Rákóczi. Declanșarea războiului de independență l-a găsit deja în funcția de general-maior, dar din cauza bătrâneții, aceasta însemna doar o funcție nominală, conducerea armatei era de fapt în mâinile lui Rabutin. Totuși, din cauza funcției sale, a trebuit să ofere sprijin financiar militarilor, la fel ca și ceilalți domni transilvăneni. A încercat să-și depoziteze bunurile mobile distribuite în mai multe locuri, dar cea mai mare parte a pierdut-o în timpul jafurilor care au însoțit războiul.

Și-a petrecut ultimii ani din viață bolnav. A murit la 10 noiembrie 1704. A fost înmormântat în biserica „Óvár” din Cluj, dar în 1725 rămășițele sale au fost transferate în biserica iezuită nou construită. În 1935, în biserică au fost amplasate un epitaf ornamentat și o placă comemorativă; ambele sunt opera lui Gábor Vágó.